Două milioane de lei pentru cele mai votate inițiative!
Bucureștenii și reprezentanții societății civile sunt invitați să decidă asupra modului în care sunt cheltuiți banii din bugetul public și să propună proiecte de dezvoltare a Bucureștiului în valoare totală de 2 milioane de lei. Suma maximă alocată unui proiect este de 500.000 lei (inclusiv TVA).
Reamintim că proiectele pot fi depuse până pe 19 octombrie 2021, perioada de evaluare va fi 20 octombrie 2021 – 03 noiembrie 2021, iar bucureștenii vor putea vota proiectele pe care le doresc în intervalul 05 noiembrie 2021 – 19 noiembrie 2021. În data de 23 noiembrie se vor anunța care sunt proiectele câștigătoare.
Pot participa la procesul de bugetare participativă toți cetățenii care locuiesc, lucrează sau studiază în Municipiul București și au vârsta de minim 18 ani.
De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte grupurile civice precum și organizațiile neguvernamentale care au sediul social/filială în Municipiul București sau care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme ale Bucureștiului, chiar daca nu au sediul/filială în Municipiul București.
Pentru mai multe detalii click AICI

